Grecia nu are în plan organizarea unui referendum privind planul de salvare

Grecia nu are în plan organizarea unui referendum privind planul de salvare
Publicat: 12/05/2015, 11:20
Actualizat: 12/05/2015, 21:01

„În acest moment nu avem în vedere acest lucru”, a spus Varoufakis. El a subliniat însă că un referendum este o posibilă măsură prin care guvernul grec să obțină sprijinul populației, relatează Reuters.

Germania a semnalat, luni, că ideea organizării unui referendum în Grecia pe tema aplicării unor reforme economice dure ar fi logică, schimbând tonul pe fondul impasului negocierilor cu Atena.

„Dacă Guvernul Greciei crede că trebuie să organizeze un referendum, atunci să organizeze un referendum”, a declarat Wolfgang Schauble, ministrul german al Finanțelor.

El a adăugat că ar fi o măsură care ar putea ajuta poporul grec să decidă dacă este pregătit să accepte ceea ce este necesar sau dacă vrea ceva diferit.

Până acum, liderii zonei euro se opuneau ideii premierului grec Alexis Tsipras de a organiza un referendum pe tema oportunității contiuării politicilor de austeritate.

La mai puțin de trei săptămâni de la reuniunea de la Riga care s-a încheiat cu neînțelegeri, Varoufakis a dat luni asigurări omologilor săi că Guvernul vrea să încheie un acord pentru deblocarea ultimelor fonduri de circa 7,2 miliarde de euro din programul de susținere de 240 de miliarde de euro.

„Facem progrese rapide. Nu sunt mulțumit, dar sunt ceva mai optimist”, a declarat ministrul olandez de Finanțe Jeroen Dijsselbloem, care este și șeful Eurogroup, după reuniunea miniștrilor de profil din zona euro.

Dijsselbloem a arătat că restul de 7,2 miliarde de euo la care Grecia mai are dreptul din cele 240 de miliarde de euro ar putea fi furnizat statului elen în mai multe tranșe, în funcție de reformele adoptate de guvernul de la Atena.

Presiunile asupra celor două părți pentru încheierea unui acord s-au intensificat, în timp ce Banca Centrală Europeană (BCE) urmează să decidă miercuri dacă să suplimenteze din nou finanțarea de urgență de care beneficiază băncile elene.

Unii membri ai BCE vor termeni mai stricți pentru finanțarea băncilor din Grecia, dar este improbabil să se restricționeze fondurile în această săptămână, potrivit unor doi oficiali europeni.

Guvernul elen a dispus luni plata către FMI a unei rate de 750 de milioane de euro, dar Varoufakis a subliniat că problema lichidităților este extrem de urgentă.

Progresele de luni au readus Grecia la nivelul din 20 februarie, când noul guvern condus de premierul Alexis Tsipras s-a angajat să respecte țintele bugetare pe care le-a respins în timpul campaniei electorale.

Grecia a făcut progrese în privința reformei în domeniul TVA și managementului veniturilor, a spus comisarul pentru Economie Pierre Moscovici. Oficialul european a precizat că pensiile și dereglementarea pieței muncii rămân probleme sensibile pentru partidul Syriza.

Varoufakis a semnalat la rândul său că zona euro și FMI ar putea fi pregătite să accepte un compromis în privința legislației muncii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună